Ce mici îmi sunt cuvintele!
Cât frunzele ascunse in măslinul ce își află liniștea printre bătăi diastolice promițând aripi de porumbei.
Să-mi crești cuvintele pe buze! Să le altoiești cu ale tale! Să mi le crești să fie vorbe, să apere liniștea de porumbei!
Antropologii ți-ar putea spune că liniștea e rezultatul tăcerii în cuvinte mari. Când taci în cuvinte mici, e dragoste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu