Nelimitată este zarea după care mi-am pus dorința. Sâmbure din mine ce așteaptă îngropat plânsul unei stele căzătoare pentru ideea unei rădăcini. Ascuns stau prin uitare, căci mai lipsita de limita decât zarea e singura ce mi se pare.
Amintește-mi să uit că nu sunt dorința mea, dorește-ți să fiu prin amintirea ta.
Atât de calde lucruri nu-s, că recele nu mă mai strămută. Ostaș cu nasturi rupți ce frig pe piept, socot că sunt în cele mai proprii gânduri, cel ce vrea să nu mai vrea să vreau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu