miercuri, 25 iulie 2012

Țidulă

Dragă Charles,
Țin să îți comunic pe această cale, că am indentificat veriga lipsă. Totodată te anunț că ale tale conflicte cu clericii vremii erau nejustificate. E drept că mare lucru nu s-a schimbat de când ai plecat. Toți cei care poartă sutană împărtășesc ideologiile predecesorilor.  Ca de fiecare dată însă, adevărul e la mijloc ( ai observat ca toate lucrurile care contează sunt la mijloc?).
Revin, veriga lipsă... lipsește. Zic identificat pentru că nu am găsit-o nici eu și nici ceilalți cercetători pasionați ai domeniului (antropologi ne zice și acu). În schimb, descoperirea făcută în abisul gândirii mele este următoarea: 
Veriga lipsă lipsește pentru că nu a existat. 
Parcă îți văd fruntea încrețită până la ceafa... dar încearcă să mă urmărești. Adam și Eva, personaje principale în opera Creației, izgoniți fiind din Eden, găsesc adăpost în trup de primată. Aportul spiritual cauzează modificări ale gazdei. Vezi tu... lanțul evoluție întâlnește la un moment dat intervenția Fierarului.
Te rog deci, să iți rupi ceva timp din veșnicie și să te gândești la ce ai greșit. Atenție că în momentul în care ne întâlnim ai extemporal (probă scrisă neanunțată).

P.S. Am speranța că urmărești acest blog!

P.P.S E drept că mă gândesc, având în vedere locația ta curentă, că ai analizat încă din 19 aprilie 1882 teoria atât de neîndemânatic expusă mai sus.

Un comentariu:

  1. Fenomenologic articol. Nici măcar eu:))) nu m-am gândit la asta.
    De fapt, veriga lipsă... lipsește.
    Recomand niște Heidegger dimineață, pe nepișat.

    RăspundețiȘtergere