duminică, 22 iulie 2012

Pietre în iarba


Căutăm pietre în iarbă, mereu aplecați, mereu preocupați, ignorând cerul de deasupra noastră. Le colectăm. Le catalogăm. Apoi numărăm. Le cărăm după noi.
Ne strângem la bere cu necunoscuți. Comparăm...
Întotdeauna, la sfârșitul zilei altcineva are o gramada mai mare. Nu e nimic, mâine e o altă zi. Mâine vom avea mai multe pietre decât cel de lângă noi. În fiecare zi aceiași strategie cu o singură problemă: ”Mâine” e ediție limitată!
Pornim mereu mai determinați, mai ambițioși, să strângem cât mai multe pietre, și pe măsură ce strângem, ne e tot mai greu sa privim cerul. Greutatea pietrelor e tot mai apăsătoare și cu cât ne apasă mai tare, cu atât mai tare ne mințim că suntem fericiți. Cu cât avem mai puține cu atât suntem mai atenți în iarbă. Doar doar vom găsi pietre azi!
Vine o zi când Cineva îți ia toate pietrele. Eliberat de povara lor privești cerul, vezi iarba cum adie în vânt, simți mireasma florilor... Soarele apune într-un spectacol de culori. Minunat! Ultimă zi, ultimul apus. Le-ai pierdut pe celelalte. Atunci îți dai seama ca etre bate avoir oricând. A fi vs. A avea! Sau stai... dacă ai mai putea găsi o piatră...

Câte pietre ai strâns azi?

2 comentarii:

  1. Un pic de stoicism poate să dea o viziune despre cum ar trebui să stea lucrurile, deși aduce a puțin budism.
    Și eu sunt adeptul ne-atașamentului față de lucruri, dar problema e că îmi plac. Știu că e greșit, dar gust din fiecare cu plăcere.
    Și să știi că e foarte frumos când dai altora din pietrele tale.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. atunci, o sa iti arunc si tie doua pietre:)

      Ștergere