Deja vu

Plouă sărat în ritmul neperturbat al verdelui ce curge în sticlă. Crini plutesc după legi nedesluşite ce sfidează hidrostatica. Lânga ei un fluture sare zănatic în apă.
Piesă cu piesă se transformă un puzzle într-un vis albastru în care mă cheamă sirenele.
Vin!

Refren

Ora pe Pământ sub două bucăţi de cer şi jumătăţi de lună prinse într-o îmbrăţişare imposibil de firească. Lied al tăcerii pe partituri de cearceafuri albe. Cânţi tu, eu, şi apoi în duet umplem camera cu liniştea noastră.
E nedrept că nu mai pot să îţi ascult acum tăcerea. Tot ce pot să fac e să-mi adorm neliniştea în refrene memorate.

Sunt

Ghețar de vise memorate, plutind pe valuri de vânt în început de primăvară. Amenință dezghețul și prin lacrimi visele vor curge pe un obraz de tot ce-ti cer.
Sau poate va tacea vântul, și cioburi vor cadea din pământ, lucind stins în muguri de rouă. Iar tu să calci pe visul rece, timid și trist, crezând că trece.