duminică, 25 ianuarie 2015

Veșnicie

în ghindă stă pitit stejarul, cum cetatea ascute mut ruina.
Și toți noi am fost acum, dar lipsă-ntodeauna

Rouă ce găsește râu, tânjind spre a cunoaște. Visăm sub paiele de grâu ideea vieții noastre.

vineri, 23 ianuarie 2015

Bărci

Dansând în picăturile de vânt, pas cu pas am risipit otrava.
Uită-te-n porturi spre mai mult, creând în golul mărilor epave.

Și vine ziua din trecut premenind făgada. Sorți noi prea leagă stramb,
Bărci cu găuri de sărut.

luni, 8 decembrie 2014

Căutare

O picatură de ulei într-un pahar cu apă.
Căutare continuă a oceanului sub ideea unei reîntregiri imposibile.

vis de val peste val cu trezire în nisip rânced.