Penumbre

Când mă uit la mine ca la un loc şi nu ştiu cum am ajuns aici, aceste rânduri sunt lumina care alungă umbra de pe cărare.

Zorn

uită dacă mă ştii că am uitat să te cunosc
Cu adevarat ne-am ştiut doar înainte şi ne vom mai aminti după.

Suntem două bile într-o cutie pe care universul o zornăie.

Inima

iată inima.

Petec peste petic, cusătură peste cusătură. Când prima dată s-a rupt am pus un petic, stângaci, cusut rar şi mare cu aţe colorate. Apoi s-a rupt din nou şi din nou şi din nou. Pe cele desprinse le-am smuls cu mâna mea şi am bandajat alte inimi. De pe altele am luat pentru a mea. Inimile nu sunt de unică folosinţă.

În final peticile au devenit mai discrete, cusăturile mai fine. Unele peste altele, până când în inimă nu a mai fost loc de inimă.