Rădăcini

A fost odată un copac în calea nimănui. Și pentru că nu încurca pe nimeni, oamenii au tăiat copacul.

Întâi aproape de rădăcini, apoi pe lungimea sa.

Jumatate de copac au folosit-o pentru a face o punte peste un abis vechi de când lumea. Un abis în drum spre nicăieri.

Cealată jumatate au folosit-o pentru a se incălzi. Călătorii se lupta deseori cu frigul si umezeala.

Copacul este  acum recunoscătoar fiecărui călător. Pași obosiți  poartă cenușa amestecată cu noroi, într-un pelerinaj al reîntregirii.

Rămăne însă ascunsă în fibră, lupta cu un sentimet fad de imobilizăre fără rădăcină.

De trecut

Poduri se prăbușesc în spate, copleșind în praf urme proaspete de pași.
Poduri din ce în ce mai înguste, punți și în final funii.

Echilibru precar îngrijit atent, acompaniat de murmurul unei rugăciuni timide:

"Rupe-te!"

Vei fi

străin îmi vei fi mâine, suflete de azi,
uitat ești tu de azi, suflete de ieri.

Ascunde-te umbra in lumina uitarii mele!