E timpul

Privesc in jur încercând să mă agăţ de ceva. Poate am uitat un lucru fără de care nu pot pleca. Nu. Toate au încăput in geanta agaţată ostenit pe umar. Nu-mi ramâne decât să deschid uşa şi să încep calc nişte trepte familiare spre necuoscut. Cine ştie câte vor mai fi, de urcat de coborât, de căutat în întuneric.

Afară praful împraştie promisiunea ploii ce se răzgândea sa cadă. E un lux să te răzgândesti, unul pe care nu mi-l pot permite!

Deja vu

Plouă sărat în ritmul neperturbat al verdelui ce curge în sticlă. Crini plutesc după legi nedesluşite ce sfidează hidrostatica. Lânga ei un fluture sare zănatic în apă.
Piesă cu piesă se transformă un puzzle într-un vis albastru în care mă cheamă sirenele.
Vin!

Refren

Ora pe Pământ sub două bucăţi de cer şi jumătăţi de lună prinse într-o îmbrăţişare imposibil de firească. Lied al tăcerii pe partituri de cearceafuri albe. Cânţi tu, eu, şi apoi în duet umplem camera cu liniştea noastră.
E nedrept că nu mai pot să îţi ascult acum tăcerea. Tot ce pot să fac e să-mi adorm neliniştea în refrene memorate.