Pastel

Insiști să imi arăți nuanțe în culori ce le credeam definite. La ce îmi vor folosi acum când pânza geme de tonuri grele? Vom copia tabloul meu în nuanțele tale...

Strigăt

Vreau să strig, dar mi-e frica. Glasul meu ar putea ucide ecoul șoaptelor tale închise în inima mea. Până să le înteleg, sunt prizonierul lor mut. Gardian si deținut într-o închisoare ce pulsează.

86400

secunde într-o zi, în care caut cu disperare un ”de ce”. O avalanșă de întrebări care încep asemenea, însă indiferent de câte ori se repetă, în final nu au niciodată același răspuns. De ce? Nu știu... și doare. Arată-mi tu de ce iar eu voi găsi cu siguranță cum.

Întrebări fără răspunsuri exacte și explicațile lor invalide mă obosesc îngrozitor. Continui sub amenințarea zilei în care deși răspunsul e aproape, voi fi încetat să îl caut.