86400

secunde într-o zi, în care caut cu disperare un ”de ce”. O avalanșă de întrebări care încep asemenea, însă indiferent de câte ori se repetă, în final nu au niciodată același răspuns. De ce? Nu știu... și doare. Arată-mi tu de ce iar eu voi găsi cu siguranță cum.

Întrebări fără răspunsuri exacte și explicațile lor invalide mă obosesc îngrozitor. Continui sub amenințarea zilei în care deși răspunsul e aproape, voi fi încetat să îl caut.

Nicăieri

Mergeam spre nicăieri și tu ai apărut în intersecție. Vom merge mai departe împreună sau separat spre un nicăieri mai îndepărtat. Am realizat firește că destinația vizată nu e cu nimic mai presus decât locul în care ne aflăm. Dar ce putem face? Suntem călători si e firesc să călătorim. Te iau de mână și te strâng ușor căutând să zăresc în ochii tăi indicații. Cine ne va spune dacă acum trebuie sa fim doi, dar mai curios, dacă trebuie să fim noi doi?
Vom cere îndrumări de la alți rătăciți...

Un pahar

Un pahar din care ai vărsat apa nu rămâne gol. Nici dupa ce scoți aerul nu este gol. El devine lipsit apă sau lipsit de aer. Luat de sine stătător, fiecare lucru este complet. Starea de incomplet apare doar după ce ai destrămat ideea unei asocieri. Carența trebuie imaginată.